Conform metodei de evaporare:
Evaporare naturală: Soluția se evaporă la o temperatură sub punctul său de fierbere, cum ar fi producția de sare de apă de mare. În acest caz, solventul se vaporizează doar pe suprafața soluției, rezultând o viteză scăzută de vaporizare.
Evaporarea la fierbere: Soluția este încălzită până la punctul său de fierbere, determinând evaporarea în timpul fierberii. Operațiunile de evaporare industrială sunt în primul rând de acest tip.
După metoda de încălzire:
Încălzirea directă a sursei de căldură: aceasta implică amestecarea combustibilului cu aer, arderea acestuia pentru a produce o flacără la temperatură înaltă-și gaze de ardere, care sunt apoi injectate direct în soluție pentru a fi evaporate printr-o duză pentru a încălzi soluția și a vaporiza solventul.
Încălzirea indirectă a sursei de căldură: Căldura este transferată soluției care se evaporă prin peretele recipientului. Acesta este procesul de transfer de căldură care are loc într-un schimbător de căldură compartimentat.
În funcție de presiunea de funcționare: Evaporarea poate fi împărțită în operațiuni de evaporare la presiune atmosferică, presurizată și depresurizată (vid). Evident, pentru materialele-sensibile la căldură, cum ar fi soluțiile de antibiotice și sucuri de fructe, trebuie utilizată depresurizarea. Materialele cu-vâscozitate ridicată trebuie evaporate utilizând surse de căldură-presurizate la temperatură înaltă (cum ar fi uleiul de transfer termic și sare topită).
În funcție de numărul de efecte: Evaporarea poate fi împărțită în evaporare cu un singur-efect și cu mai multe-efect. Dacă aburul secundar produs prin evaporare este condensat direct și nu este reutilizat, se numește evaporare cu un singur efect-. Dacă aburul secundar este folosit ca abur de încălzire pentru următorul efect și mai multe evaporatoare sunt conectate în serie, acest proces de evaporare se numește evaporare cu mai multe efecte.
